FOTBAL JUVENIL | Încetaţi să mai daţi instrucţiuni de pe marginea terenului.

instrucţiuni de pe marginea terenului

FOTBAL JUVENIL | Încetaţi să mai daţi instrucţiuni de pe marginea terenului.

 Încetaţi să mai daţi instrucţiuni de pe marginea terenului.

Mulți dintre noi suntem de acord cu faptul că principalul scop al fotbalului juvenil al trebui să fie acela al dezvoltării jucătorilor, al dezvoltării plăcerii pentru joc încă de la o vârstă fragedă ceea ce le va permite să continue să joace și la vârsta adultă, dacă aleg acest lucru. Numeroși sunt antrenorii și părinții care consideră că nu este important cine câștigă meciul, cel mai important este ca jucătorii tineri să se distreze și să învețe chiar dacă acțiunile lor susțin de cele mai multe ori contrariul.

Acordă puţin mai multă atenţie data viitoare când mergi la un megi de fotbal al copiilor şi observă cum antrenorii și părinții sunt dependenți de tabela de marcaj. Ascultă instrucțiunile de pe marginea terenului: “Mișcă-te! Pasează! Şutează! Nu băga mingea în centru! Fii mai agresiv! etc.”  Dacă scorul este foarte strâns vocile devin şi mai agresive, dar odată ce o echipă este cu trei sau patru goluri avans, ambele părţi se relaxează.

 Dacă învățarea și distracția sunt principalele obiective atunci de ce ne comportăm atât de diferit odată ce meciul începe?

Deci de ce acționăm în acest fel?

În calitate de părinte, încep să îmi dau seama de consecințele comportamentului părinților de pe margine, dar mi-e foarte greu să rămân calm în timpul jocurilor fiului meu. Ca toți părinții, îmi doresc ca fiul meu să se descurce bine. Vreau să se bucure de fotbal și nu vreau să se simtă stânjenit sau supărat dacă nu o face bine. De asemenea, îmi fac griji că ceilalţi părinţi sau antrenorul m-ar putea judeca pe baza randamentului copilului meu. Ce se întâmplă dacă copilul meu este un pic prea agresiv sau excesiv de pasiv în timpul meciului? Ce vor crede despre mine ca părinte?

Foarte mulţi părinţi experimentează astfel de senimente. Acestea sunt denumite de psihologi drept “capcanele dependenţei inverse” şi ne conduc emoţiile în defavoarea copiilor noştri. Drept rezultat, strigăm instrucțiuni de pe marginea terenului în încercarea de a ne face copilul să nu comită greșeli. Cu toate acestea, cercetările arată că de fapt îi determinăm să joace mai rău, reducând în același timp în mod semnificativ învățarea și plăcerea de a juca.

Antrenorii sunt supuși și ei unui stres psihologic similar atât din partea părinţilor cât şi din partea conducătorilor de club. Dacă stau liniștiți în timp ce copiii fac greșeli, ce vor gândi părinții? Ce vor zice conducătorii clubului dacă vor pierde mereu contra echipelor rivale?  De teamă că părinții vor muta cei mai buni copii la un alt club care are multe meciuri câștigate, antrenorii se simt presați să producă rezultate imediate.

Pasează!

Să luăm în considerare următorul exemplu:

Răzvan avansează în treimea adversă şi este atacat de un apărător advers. Rareş este demarcat foarte bine în lateral şi un părinte strigă la Răzvan să paseze. Acesta se conformează, iar Rareş dă gol. Excelentă treabă, nu?

GREŞIT

Direcţionându-l, părintele nu i-a permis lui Răzvan să-şi folosească abilităţile de luare a deciziilor. Răzvan nu a apucat să activeze acele circuite din creier care îi permit să gândească rapid sub presiune. Mai mult decât atât, antrenorul a pierdut o mare oportunitate de a evalua cât de mult s-a dezvoltat Răzvan în înțelegerea jocului.

“Jucaţi mai inteligent”

Să luăm în considerare un alt exemplu:

Dominic joacă în apărare la categoria U10 şi vrea să joace înapoi cu portarul pentru că este foarte presat de un atacant advers, dar ratează mingea şi atacantul interceptează şi înscrie.

Avem doi antrenori care ar putea gestiona diferit această situaţie.

Antrenorul 1

“Dominic! Ce faci? Nu jucăm înapoi cu portarul!” şi îl scoate afară din teren în timp ce toţi ceilalţi colegi au înţeles că “nu trebuie să joace înapoi cu portarul.” După meci, antrenorul are un scurt discurs în care aminteşte greşeala pe care a făcut-o Doiminic şi încurajează echipa să joace mai inteligent data viitoare.

Antrenorul 2

Acesta stă calm şi transmite un mesaj scurt echipei, “Continuaţi să jucaţi.” La pauză îl trage deoparte pe Dominic şi îi spune: “Nu a fost o idee rea să joci cu portarul atunci când erai sub presiune, dar nu ţi-a ieşit. De ce crezi că nu ai reuşit pasa?” Dominic se gândeşte un moment şi spune  “Ar fi trebuit să fiu mai calm şi concentrat şi să lovesc cu latul în centrul mingii, aşa cum am exersat la antrenament.” “Bun, aşa să faci data viitoare când te afli în aceeaşi situaţie!” a spus antrenorul.

E clar pentru toată lumea că exemplul antrenorului 2 este bun, iar cercetările sunt clare că strigătele de pe margine în timpul unui meci sunt contraproductive obiectivelor noastre. Filozofia este să îi lăsăm să se descopere ei înşişi. Vechea viziune a antrenorul care spune jucătorilor ce să facă şi cum să facă a dispărut sau ar trebui să dispară.

Jucătorilor cărora li s-a permis să-şi dezvoltate abilitatea de a lua decizii în etapele de formare au progresat cel mai mult. Această teorie este susţinută şi demonstrată de cercetătorul Rianne Kannekens.

Greșelile sunt moneda învățării

Ca părinți și antrenori, trebuie să fim suficient de curajoși pentru a permite copiilor noștri să eșueze. Dând în mod constant instrucţiuni de pe marginea terenului, nu facem decât să limităm juniorilor abilitatea de a gândi creativ și presându-i să evite greșelile cu orice preț.

În cele din urmă, vom crea jucători roboţi lipsiţi de imaginaţie, dar cel mai important, vom avea copii fără plăcerea de a juca şi îi vom conduce pe foarte mulţi dintre ei să renunţe la sport.

Acest lucru este inimaginabil! Trebuie să ne străduim să facem lucrurile mult mai bine de atât!

Click pentru a vedeaşi alte articole despre fotbalul juvenil.

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *